Istoria hard disk-urilor se poate spune ca a inceput in anul 1955 odata cu aparitia computerului IBM 305.
Timp de multi ani, hard disk-urile au fost aparate de mari dimensiuni, greoaie, mai potrivite pentru utilizarea in mediul unui centru de date decat intr-un mediu industrial dur (din cauza delicatetei cu care trebuiau manuite), la birouri mici sau acasa (datorita dimensiunii foarte mare si a consumului de energie). Inainte de inceputul anilor 1980, cele mai multe hard disk-uri aveau urmatoarele dimensiuni: 8 inch (20 cm) sau 14 inch (35 cm), platane, echipamente ce necesitau un spatiu de depozitare mare (mai ales pentru acele unitati mobile de media, care au fost numite “masini de spalat”), dar nu in ultimul rand erau necesare chiar trei faze de putere electrica datorita motoarelor mari utilizate. Din acest motiv, hard disk-urile nu au fost utilizate in mod obisnuit cu microcalculatoare pana dupa anul 1980, cand Seagate Technology a introdus ST-506, primul disc de 5,25 inch, cu o capacitate de 5 megabytes.
Capacitatea hard disk-urilor a crescut exponential in timp. Daca primele calculatoare personale aveau o unitate cu o capacitate de 20 megabyte, la inceputul anului 2007, hard disk-urile sistemelor desktop au ajuns sa aiba o capacitate de 100 la 500 de gigabytes, existand chiar si unitati de un terabyte.
Perioada 1950 – 1970
IBM 350 Disk File a fost inventat de Reynold Johnson si facut public in 1956 odata cu lansarea computerului IBM 305. Aceasta unitate a avut cincizeci de platane fiecare avand 24 inch, cu o capacitate totala de cinci milioane de caractere. Un singur cap a fost utilizat pentru accesul la toate platanele, astfel timpul mediu de acces era foarte lent.
Urmatoarea generatie de hard disk-uri a fost IBM 1311 care avea posibilitatea de a stoca doua milioane de caractere.
In 1973, IBM a introdus sistemul de disc IBM “Winchester” 3340, primul care a folosit un cap/disc de asamblare sigilat (HDA). Aproape toate discurile moderne, acum folosesc aceasta tehnologie, iar termenul “Winchester” a devenit o descriere comună pentru toate tipurile de hard disk-uri.
1980 – prezent: epoca PC-urilor
Drive-urile interne au devenit sisteme folosite pe PC-uri in 1980. Desi cele mai multe microcomputere foloseau hard disk-uri la inceputul anilor 1980, acestea nu au fost vandute sub numele producatorului, ci de producatorii de echipament original, ca parte din periferice mari (cum ar fi sistemul de disc Corvus). IBM PC/XT a avut un hard disk intern, cu toate acestea, si acest lucru a dus la inceperea cumpararii de hard disk-uri “goale” ce urmau sa fie instalate direct intr-un sistem.
Hard disk-urile externe au ramas populare mult mai mult timp datorita tehnologiei Apple Macintosh. Fiecare Mac facut intre 1986 si 1998 are un port SCSI, astfel facandu-se expansiunea externa usor. Aparitia la sfarsitul anilor 1990 a unor interfete externe de mare viteza, cum ar fi USB si FireWire a facut sistemele externe de disc populare printre utilizatorii obisnuiti, din nou, mai ales pentru utilizatorii care au nevoie de cantitati mari de date intre doua sau mai multe locatii.
Factorii de decizie importanti au facut ca hard disk-urile sa fie comercializate direct catre utilizatori, astfel devenind disponibile pe rafturile magazinelor de vanzare cu amanuntul.
Evolutia acestora a fost atat de surpinzatoare incat in anul 2007 se anunta posibilitatea de a stoca un terrabyte pe un hard disk, iar in 2012 a fost demonstrat faptul ca 2 terrabyte pot “sa incapa” pe un singur platou de 3,5 inch.
Mai multe detalii privind procesul de recuperare a datelor, tipurile de defecte suferite de un hdd puteti citi in articolul din revista CHIP aici.